Anime Galaxy
Nu esti inca membru?
Atunci inregistreaza-te, intra in comunitatea noastra, descopera lumea anime asa cum n-ai facut-o niciodata si bucura-te alaturi de noi seriile vizionate!



 
AcasaAcasa  Galaxy PortalGalaxy Portal  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Arhitectura

In jos 
AutorMesaj
BlitzZMay
Admin
Admin
avatar

feminin
Numarul mesajelor : 630
Varsta : 24
Warn :
0 / 1000 / 100

Puncte : 19060
Reputatie : 1
Data de inscriere : 04/11/2008

MesajSubiect: Arhitectura   Vin Dec 12, 2008 10:03 pm

Introducere

Când spunem „arhitectură japoneză”, ne gândim, de fapt, la organizarea spaţiului, a spaţiului domestic, citadin sau sacru. Aceasta a fost concepută ca o soluţie la situaţia dată, a unui mediu geografic zgârcit la întinderi plane. Ştim că relieful nipon este dominat la tot pasul de înălţimi, că şesul este o raritate, iar vegetaţia, pădurea îndeosebi, alcătuieşte o ambianţă particulară de restrângere a zonelor locuibile. Natura s-a strecurat adânc în existenţa omului, şi-a impus exigenţele, a reuşit să fie sacralizată, adorată şi mai mult decât orice respectată. Orice concepţie arhitecturală a ţinut seama că spaţiul se sprijină pe natura înconjurătoare şi stă deschis spre ea.


Observator al naturii, japonezul a înţeles că nimic din ce este material, aparţinând naturii, nu este durabil şi astfel în concepţia sa o construcţie arhitecturală nu va avea valoarea de durată fizică, ci aceea de permanenţă spirituală.


Arhitectura japoneză cunoaşte un continuu proces de metamorfozare, fiecare transformare pe plan politic sau social aducând şi o anumită modificare în planul artei. Se pot astfel stabilii două modalităţi de realizare precise: una proprie numită tradiţională, a căror părinţi se găsesc în căsuţele votive care aveau o deosebită importanţă pentru japonezi, dovada necontestată fiind ansamblul de la Ise, şi una importată de Curtea Imperială din China – fastuoasă, modalitate care s-a impletit cu cea tradiţională dând naştere unor tendinţe stilistice locale.


Tipul cel mai caracteristic de construcţii îl constituie pentru Japonia clădirile din lemn. Până în secolul al xvii-lea piatra se folosea extrem de rar şi numai începând cu secolul XX ea a căpătat o utilizare mai largă. Acest fapt a fost determinat în mare măsură de condiţiile seismice precum şi de existenţa unui excelent lemn pentru construcţii. Materialul de construcţie fiind lemnul, prelucrarea lui, deloc uşoară şi nici măcar prea suplă, l-a obligat pe japonez să se restrângă la un minimum necesar de elemente. Structura este formată practic din elemente izolate (stâlpi), pereţii având exclusiv rol de ornamentare şi închidere. Stâlpi, grinzi, arhitrave, şarpanta sunt concepute ca un tot unitar, aparent, piesele şi ansamblurile structurale căpătând valenţe estetice. Acoperirea, care în mod tradiţional ocupă un rol important în judecata de valoare a clădirii, s-a rafinat în timp, trecând de la formele simple a sitemului trilitic, la un complex sistem de pârghii cu numeroase variante. Diferite alte procedee urmăresc să obţină un spaţiu interior amplu, cu înălţimi şi deschideri mari. Natura şi dispoziţia elementelor de compartimentare interioară asigură o remarcabilă flexibilitate spaţială.


Arhitectura japoneză pleacă din natură şi se întoarce la ea, se integrează acestui prototip de echilibru; forma construcţiei a fost întotdeauna în consens cu cadrul natural, între interior şi exterior s-a stabilit mereu un flux al sugestilor, o trecere firească, fără obstacole.



Scurtă prezentare a evoluţiei arhitecturii budiste în lumea niponă

Evoluţia evenimentelor sociale şi politice de pe teritoriul arhipelagului nipon se înscrie într-o periodizare general acceptată, care se oglindeşte fidel şi în arhitectură. Perioada Asuka este considerată a fi marcată de influenţe continentale (chineze, prin intermediul Coreei), legate mai ales de expansiunea budismului Zen (sec.VI). Clădirile religioase preiau direct configuraţii planimetrice chineze sau transformă ecouri mai îndepărtate, indiene. Se adoptă construirea edificiilor magnifice (temple numite ji sau tera) caracterizate prin streaşinile incurbate, folosite şi ca suport pentru ornamente (constând în imagini sculptate ale zeităţilor budiste).


Arhitectura templului budist contrastează net cu cea a locuinţelor modeste care adăposteau locuitorii de rând ai ţării. Incinta sacră este alcătuită din câteva elemente esenţiale, nelipsite, practic, din oricare ansamblu arhitectonic budist. Astfel, clădirea interioară şi principală numită kondō adăposteşte cea mai însemnată dintre imaginile lui Buddha. Pagoda numită tō, întotdeauna cu un număr impar de nivele, slujeşte ca loc de păstrare a relicvelor. Kondō şi tō se află situate în mod tradiţional în interiorul unei curţi, delimitată de un schit (kairō) structurat sub forma unei galerii acoperite. La sud, o poartă, chūmon, deschide intrarea în incintă în timp ce la nord se află sala de lectură a sutrelor (kōdō), în spatele căreia câteva clădiri, trei sau patru, joacă rolul de locuinţă a călugărilor slujitori ai templului. Mai există şi o clopotniţă (shurō) precum şi un alt edificiu pentru păstrarea tobei (korō). Toate structurile templului sunt construite din lemn vopsit în roşu şi au un mare acoperiş incurbat, prevăzut cu ţigle de culoare cenuşie.


Perioada Nara este perioada în care se conturează caracterul locuinţei nipone şi în care se dezvoltă, cu sprijinul statului, numeroase mănăstiri şcoli (cum ar fi Tōdaiji, a cărei pagodă de 98m este una din cele mai înalte clădiri din Japonia). Cultura budistă atinge apogeul dezvoltării ei în Japonia. Împăratul Shōmu decretează ca în fiecare ţinut să se ridice temple provinciale drept elemente doveditoare ale biruinţei religiei budiste în întreaga ţară.


Perioada Heian este una de asimilare, sau mai precis de „japonizare” a culturii chineze de import. Perioada este marcată de apariţia în Japonia a budismului esoteric, a cultului metafizic ce caracteriza cele două secte mai importante – Tendai şi Shingon. Arta împrumută astfel elemente mistice. Foarte caracteristice pentru perioada Heian sunt Palatul imperial din Kyōto şi Sala Phoenixului din templul Byōdō-in din Uji care la origine a fost palat al familiei Fujiwara ca mai apoi să fie transformat în templu şi dedicat lui Amida. Spre sfârşitul perioadei Heian înfloreşte cultul Jōdo, în contrast cu budismul esoteric şi proslăvind pe Amida Buddha cu Paradisul său. Bineînţeles, arhitectura se modelează după moda cea mai nouă. Cronicile pomenesc şi pretind că s-au construit sanctuare magnifice, impresionante la care exteriorul apare simplu în timp ce interiorul se dovedeşte extrem de ornamentat şi de colorat. De altfel, mai toate construcţiile perioadei Heian au fost extrem de bogat decorate cu sculpturi din lac, incrustaţii în perle, ornamentaţii metalice (nu lipsea aurul), particularizate prin rafinament estetic şi înfăţişare splendidă.


Perioada Kamakura este legată de evenimentul trecerii puterii în mâinile shogunilor şi întărirea castei militare a samurailor. Are loc o militarizare a arhitecturii rezidenţiale, delicateţea şi graţia sunt înlocuite de un nou spirit al simplităţii. Noul stil arhitectural venit din China dinastiei Song, influenţat de budismul Zen, face ca mănăstirile să fie nişte construcţii simple, lipsite de ornamente.


În perioada Muromachi deşi credinţa Zen, care îndemna la simplitate, continua să câştige noi adepţi, cultura, şi în special arhitectura, se găsesc sub însemnul unui intens decorativism. O atmosferă de somptuozitate caracterizează tratarea interioarelor. Sub o puternică influenţă chineză s-au ridicat cele mai mari temple Zen din Kyoto, cum ar fi Daitokuji, Tōfukuji şi Nanzenji.


Perioada Momoyama aduce prima confruntare cu civilizaţia europeană. Arhitectura de factură religioasă, mult mai conservatoare, elaborează în această perioadă construcţii simple, care actualizează vechi tradiţii insulare: sala şi pavilionul ceaiului (cha-seki şi cha-shitsu).


Perioada Edo este marcată de afirmarea stilului Shoin, reprezentat strălucit de vila imperială Katsura.


Tendinţe

Se pare că dacă privim din unghi istoric, în Japonia epocii de aur din punct de vedere politic sau spiritual îi corespunde o epocă de aur a arhitecturii. Dacă lumea artei europene este caracterizată de o succesiune de stiluri, în Orient se pleacă de la o formă de bază care urmează a fi dezvoltată în cele mai variate forme, fiind apoi înregistrată o stagnare; această stagnare nu se datorează incapacitaţii japonezilor de a creea forme mai evoluate, ci din dorinţa locuitorilor ţării Soarelui-Răsare de a păstra ceea ce este tradiţional. Forma artistică cea mai elaborată, care merge mână în mână cu motivaţia spirituală, este arhitectura budistă.


Strălucirea arhitecturală a Japoniei vechi atinge apogeul prin construcţiile religioase ale budismului. Conceptul budist permite, fără limitări, dezvoltarea arhitecturală până la înflorirea fantezistă şi barocă a amănuntelor decorative şi îngăduie dimensionarea, adeseori nefirească, a lăcaşurilor de cult. Explozia de imaginaţie, bogăţia combinaţiei de culori, folosirea generoasă a formelor celor mai diverse, fac din arta arhitecturală budistă o lume complexă, copleşitoare, fastuoasă, menită să frapeze privirea, să stăpânească prin înfăţişare gândurile credincioşilor.


Iniţial arhitectura budistă a avut un rol pur spiritual, apoi s-a extins şi în arhitectura de palat, ajungând să le ofere japonezilor o variantă extrem de originală în domeniul militar. Castelul japonez prezintă atât o funcţie de apărare (masivitate, rezistenţă), cât şi forme zvelte împodobite în deplină concordanţă cu regulile estetice chinezeşti (modalitate unică în lume) – în acest domeniu capodopera incontestabilă este castelul Himeji. Un necunoscător, în afară de soclul imens de piatră pe care se află înălţate castelele oferind aspectul de „greu abordabil”, nu poate realiza faptul ca acel castel este nu numai un bastion de apărare ci şi o eventuală reşedinţă imperială.


Budismul nu este singurul caz din lume când principile pe care le proferă credinţa contrastează cu formele impetuoase pentru lăcaşul de rugăciune. În arhitectura religioasă o importanţă deosebită se acordă templelor, a căror analiză corectă poate pleca numai de la ansamblul Hōryūji (nu pentru că este cea mai veche construcţie în lemn păstrată în lume, ci pentru că documentar se ştie că reprezintă exact stilul chinezesc al vremii).


Pornind de la capacitatea japonezilor de a învăţa de la alţii o reproducere integrală, variantele originale pot demonstra capacitatea de utilizare a înnoirilor estetice, adaugând modificări care menţin frumuseţea. De fapt, s-ar putea scrie un articol în arhitectura lumii despre performanţele tehnice pe care sunt capabili să le facă ei şi numai ei. Şi dacă Hōryuji e campioană în lume, Daibutsu Den nu-şi mai datorează faima simplei întâmplări pentru că documental nu s-au păstrat informaţii despre nici o altă structură în lemn comparabilă.


Pentru a demonstra capacitatea lor de a crea opere care au valoare în patrimoniul universal voi prezenta 5 exemple care nu fac neapărat parte din stiluri diferite ci prezintă anumite caracteristici esenţiale fiecare în parte în arhitectura budista japoneză.


Hōryūji

Ansamblul de la Hōryūji, considerat leagănul artei japoneze, fondat în 607 de împărăteasa Suiko, prin cele câteva structuri originale care se mai păstrează, trece drept unul din cele mai vechi edificii de lemn din lume.


Spre deosebire de construcţiile ridicate în China, dispoziţia clădirilor în cadrul ansamblului nu urmăreşte o simetrie riguroasă, caracterizăndu-se printr-o libertate de compoziţie mai accentuată.


Pagoda pe 5 nivele (Gojū no Tō), Pavilionul de Aur (Kondō), Poarta Interioară (Chūmon) şi majoritatea coridorului ce le înconjoară (Kairō) reprezintă cele mai vechi construcţii în lemn păstrate în întreaga lume şi un punct de pornire logic al analizei arhitecturii budiste.


Pagoda are o formă deosebită, fiind prevăzută cu acoperişuri încovoiate, de ţiglă în patru pante, având o înălţime de 33,5m; în interior construcţia este consolidată printr-un stâlp înalt şi puternic din lemn, care străbate toate nivelurile; destinaţia sa era de a oferi construcţiei o stabilitate mărită, protejând-o contra cutremurelor care bântuie atât de des Japonia.


Unul din elementele cele mai frumoase, sala principală aurită, kondō, ne oferă o imagine a primelor construcţii budiste din Japonia; clădirea masivă, cu două caturi a templului este aşeztă pe un soclu înalt de piatră şi are o înalţime de 25m. Pavilionul de Aur de la Horyūji avea acoperişul dublu, susţinut de stâlpi viguroşi şi în ciuda curbelor magnifice ale acoperişului care ar fi putut da impresia de ceva greoi, aspectul era acela de supleţe. Curba largă a acoperişului dă senzaţia că acesta ar fi suspendat de patru colţuri de fire nevăzute. Acoperişurile încovoiate ale templului sunt acoperite cu ţiglă arsă adusă din China; sistemul de rigidizare şi claritatea constructivă a clădirii, care utilizează 26 de stâlpi, însoţiţi de console complicate sunt analoage cu formele arhitectonice chineze.


Din păcate kondō a fost mistuită de flăcări în anul 1949. Marile fresce au fost aproape complet distruse. Fresca data din anul 710 şi orna toţi cei patru pereţi ai kondō-ului; erau ilustrate cele Patru Paradisuri cu cei Patru Buddha, din nord, est, sud şi vest. Panourile murale mai mici ilustrau o sumedenie de Bodhisatva . Sala kondō a fost reconstruită în forma originală iar astăzi arată ca acum 1250 de ani.


Tōdaiji

Tōdaiji, Marele Templu din Răsărit, rămâne şi astăzi cel mai mare templu budist din Japonia. Construcţia templului a început în anul 760 cu Sala de Lectură (Kōdō) şi cu maiestuosul Daibutsuden. Construcţia ulterioară era de proporţii monumentale şi găzduia o imagine în bronz reprezentând Vairocana (Buddha Cosmic). Astăzi, reconstruit numai la 2 treimi din dimensiunile originale, Sala Marelui Budhha este totuşi cea mai mare construcţie în lemn din lume. Câteva decenii mai târziu au fost construite în faţa intrării principale două pagode cu 7 etaje, fiecare măsurând aprox. 100m înălţime.


Printre construcţiile care au supravieţuit la Tōdaiji, cea mai remarcabilă este Hokkedō, clădire de o graţie infinită. Numele provine de la faptul că acolo se făcea lectura Sutrei Lotusului (Hokkekyō). O caracteristică a templelor acestei perioade faţă de cea anterioară este lărgirea dimensiunilor, chiar pâna la de 5-6 ori. Culorile folosite rămân aceleaşi: roşu, verde închis şi gri.

_________________


Did you know?
The paralyzed puppets died
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://animegalaxy.forumz.ro
Doppelganger
Moderator
Moderator
avatar

feminin
Numarul mesajelor : 212
Varsta : 25
Localizare : Japan...:P
Stare de spirit : Crazy
Warn :
0 / 1000 / 100

Puncte : 18552
Reputatie : 7
Data de inscriere : 06/11/2008

MesajSubiect: Re: Arhitectura   Dum Dec 14, 2008 1:37 pm

Ei au cladiri foarte mari pentru ca pamantul lor rezista....noi daca incercam sa afcem cladiri de 100 de etaje se face gaura in pamant (oriunde in romania) mai ales in timisoara nu rezista mai mult de 10 etaje pentru ca Timisoara e construita pe o mlastina.Super fain de japonezi ca au un oras asa de frumos.....dar naspa ca e asa de poluat

_________________

Nina Williams
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://ancafe.wikiforum.ro/
 
Arhitectura
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Anime Galaxy :: General :: Japan-All about it-
Mergi direct la: